Activităţi culturale

Informare despre viaţa cotidiană din mass media (ziar, tv). În fiecare zi citim din ziar despre actualităţile culturale şi politice din ţară, inclusiv despre cele mai importante întâmplări din lume, pentru ca vârstnicii să fie la curent cu evenimentele zilnice şi ca să nu se simte izolaţi de lume.

Centrul este dotat cu o mică bibliotecă. Cei interesaţi de literatură au prilejul de a citi diferite romane, nuvele, poezii. Pe de altă parte, de două ori pe lună vine în Centru “Biblioteca mobilă”- serviciu oferit de Biblioteca Judeţeană „Bod Péter”. Cu aceste ocazii se pot închiria diferite cărţi, iar beneficiarii pot avea şi cerinţe deosebite, care sunt satisfăcute în limita posibilităţilor de câtre a doi reprezentanţi al bibliotecii mobile.

Participarea la diferite spectacole teatrale.

În jurul sărbătorilor (Crăciun, Paşte) diferite grupuri din grădiniţe şi din şcoli au venit cu spectacolele lor legate de sărbătoarea respectivă. Toate aceste compartimente, printr-un efort susţinut au acţionat unitar în direcţia îmbunătăţirii şi eficientizării activităţii instituţiei, toate având ca scop final creşterea gradului de deservire a beneficiarilor.